Criza retributiilor salariale in Moldova

Criza retribuţiilor salariale.

De 20 de ani tot suntem în criză. Termenul de criză sau κρίσις (Gr.), înseamnă o schimbare stresantă şi dureroasă în viaţa unei persoane, sau prezenţa unei situaţii instabile şi/sau periculoase într-o societate. Pe fonul unei crize globale, Moldova începe să simtă o acutizare a situaţiei „dureroase” şi din ce în ce tot mai „stresante”, în care se află.

Criza salariilor

Noua criză a salariilor în Republica Moldova începe cu blocarea conturilor primăriei municipale. Astfel se vrea ducerea-n derută a opiniei publice vis-a-vis de tergiversarea remunerării bugetarilor din capitală, şi coincide cu acutizarea problemei deficitului bugetar, care conform datelor FMI ar trebui sa constituie, în prezent, peste 1miliard de dollari SUA. Astfel apare scuza – salariile nu se dau nu pentru că nu sunt bani, ci pentru că, conturile primariei, pline de galbeni, sunt blocate. Gruvernu face eforturi disperate pentru a reduce acest deficit cancerogen, sunt convins că: nici amenzile deliberate impuse agenţilor economici, nici mărirea amenzilor participanţilor la trafic, nici mărirea accizelor la carburanţi şi nici chiar taxa pe viciu nu ar putea reduce gaura neagră a bugetului RM. Pentru că toate aceste impuneri vor reduce consumul şi atunci dacă bugetul este alcatuit din taxe şi impozite şi veniturile la buget vor scade şi ele, pe motivul scăderii consumului. De aici o legătură directă dintre veniturile populaţiei, care prin intermediul consumului influenţează şi veniturile la bugetul de stat.

Este ştiută demult şi foarte frumos curtată de J.M. Keynes, noţiunea de salariu real şi cea de salariu nominal. Keynes concluziona că muncitorii reacţionează imediat la modificarea salariului nominal dar nu imediat sau chiar deloc, reacţionează, la modificarea salariului real. Salariul real se modifică ori decâte ori are loc modificarea preţurilor, cu predilecţie, a preţurilor bunurilor de consum. Astfel dacă se măresc preţurile la produsele de larg consum atunci salariul real scade pe motiv că suma x astăzi ajunge pentru satisfacerea nevoilor n-1. Grevele şi toate acţiunile de protest a muncitorilor au loc atunci cand muncitorii conştientizează acest decalaj. Sindicatele muncitoreşti sunt instituţiile care ar trebui să se autosesizeze, în astfel de situaţii şi să negocieze cu autoritătile, ajustarea salariului nominal la cel real.

În Republica Modova salariul nominal a fost mereu mai mic decât cel real iar ritmul accelerat al inflaţiei venea sa facă un decalaj imens dintre salariul încasat şi minimul de existenţă. În condiţia în care reuşitele sindicatelor pot fi considerate mai puţin decât modeste iar concesiile autorităţilor pot fi catalogate drept firimituri, a început să apară fenomenul salariului din plic.

Perdanţi vs Perdanţi

Ne-am ales cu o situaţie bizară, pentru ca să rezolvi ceva în ţara asta e nevoie de mită. Mita, dupa cum bine se ştie, nu se supune oricăror taxe sau impozite iar volumul ei este direct proporţional cu gravitatea faradelegii care trebuie muşumalizată/efectuată. Puţini sunt astăzi cei ce lucrează pentru salar, pe simplu motiv că acesta nu poate să asigure nici măcar un minim de existenţă. Pe de altă parte, însă, intervine şi efectul avalanşei care se caracterizează prin faptul că valul celor care iau/dau mită îl înghite pe cel ce nu ia, fie că i se propune până nu mai rezistă ispitei, fie că este impus să o facă pentru a-şi păstra locul de muncă. Se poate invoca aici şi noţiunea, adaptată, a lui Jagdish Bagwati de „spaghetti bowl” astfel Moldova este cratiţa iar spaghettele încâlcite sunt oamenii, atât de tare sau încâlcit între ei cu mită şi acoperirea reciprocă a fărădelegilor, încât sau încumătrit şi ‘nănăşit, pardon, împotmolit. Cine câştigă de pe urma unei astfel de salarizări? „Niemand”! Cine are de pierdut? Mai întâi de toate statul. Pentru că se înstrăinează patrimoniul public, se reduc considerabil veniturile la bugetul de stat şi se ascund taxe şi impozite, şi astea ascunse contra mită care iarăşi la rândul ei scapă neimpozitată. Ce se va întâmpla odata cu intrarea in vigoare a noului cod rutie? Vor creşte încasările la buget – aiurea, vor creşte salariile, din plicuri, ale agenţilor rutieri. Ce se va întâmpla odata cu creşterea taxelor pe viciu? Nu vor creşte încasările la buget - va spori contrabanda, care iarăşi contra unei mite neimpozitate va rămâne în umbră. Dacă vor creşte amenzile agenţilor economici – se vor mări încasările la bugetul de stat, doar că este o acţiune mioapă care în perioada imediat următoare va duce la o scădere şi mai mare a veniturilor la buget, pe motiv că agenţii economici vor trebui sa recupereze aceste cheltuieli,fie încercând sa fraierească statul cumva, fie recuperând de pe spatele consuatorilor, iată deci jocul cu sumă nulă.

Chiar astăzi se poate dubla sau chiar tripla salariul majorităţii covârşitoare a bugetarilor, această majorare a salariului trebuie sa fie însoţită de un control aspru şi orice fraudă sa fie pedepsită adecvat. Efecte: mai întâi de toate dispare necesitatea salariului din plic. Luând o mită funcţionarul ştie că riscă un loc de muncă bine plătit, iar dacă este prins este foarte probabil să nu poată gasi cui, la rându-i, să dea mită pentru ca să fie scos din belea, iar dacă are un salar decent omul consideră plicul şi drept o înjosire pe care nu vrea să o trăiască şi trăirea căreia nu se mai justifică în noile condiţii. Concomitent cu această masură trebuie relaxată şi politica fiscală şi în general toată schema birocratică trebuie simplificată. Astfel cei ce se eschivau de la plata impozitelor, în noile condiţii, nu o vor mai face.

De unde pot fi acumulate resursele necesare?

1 Din înjumătăţirea aparatului birocratic, din reducerea controalelor agenţilor economici şi din reducerea numarului agenţilor de poliţie economică şi în general a oricăror agenţi de poliţie.

2 Din emisiuni de monedă, care va crea cerere şi va deveni trambulină pentru producătorii autohtoni. De ce emisiunea de monedă nu se transformă imediat în inflaţie? Pe motiv ca, cu predilectie pe timp de criză, datorită unei înclinaţii mai mari spre economisire apare un decalaj relativ mare de timp între emisiunea de monedă şi infuzia ei, masivă, pe piaţă. Chiar dacă o creştere a cererii, graţie emisiunii, ar duce la o creştere a preturilor asta va motiva mobilizarea ofertei, creşterea ei, adica creşterea investiţiilor care în consecinţă ar duce la o echilibrare, poate chiar scădere a preţurilor. O creştere a cerereii duce şi la moblizarea producătorilor autohtoni, actiune care în consecintă se transformă în locuri noi de muncă şi impozite la bugetul de stat.

3 O modalitate de emisiune de monedă ar fi şi prin creditarea directă, de către stat, a industriei autohtone şi a micului business. Banii, necesari pentru creditare, se emit iar dobânda este încasată la buget la capitolul - venit, dobanda vine să reducă impactul inflaţiei, banii imprumutaţi se transformă în cerere de forţă de muncă, capital, materii şi materiale, servicii, care vin la rândul lor să crească şi mai mult potenţialul pieţei autohtone şi în consecinţă sa atragă investiţiile străine directe in sferele atractive ale economiei, care vor servi drept converter catalytic pentru leu, izbăvindu-l, definitiv, de virusul inflaţiei prin backup-ul acestuia creat de infuzia de capital strain.

Epilog

Sunt multe, foarte multe metode economice care pot fi aplicate pentru a soluţiona criza salariilor în Republica Moldova, criză, care a dat rădăcini şi sa transformat într-o stare continuă de instabilitate şi pericol, potenţate de flagelul coruperii silite a populaţiei, silite, pentru că ori eşti corupt şi eşti om de succes, ori eşti cinstit şi mori de foame. O astfel de stare de fapt, cu siguranţă, convine celor ce o neglijează, convine pentru că astfel se facilitează neglijarea oricărei legi, ne mai vorbind de norma bunului simţ. Într-un astfel de sistem, foarte uşor se instituie teroarea, ceea ce se şi întâmplă. Eşti nevoit să iai mită ca să exişti, daca devii incomod te prind şi îţi fac „procesul” lui Kafka, aşa că stai tupilat în colţ, îţi faci treaba şi nu zici un cuvânt impotriva sistemului iar dacă simţi că ai devenit incomod mai bine pleacă singur, cât încă se poate. Astfel încetul cu încetul se introduce teroarea, iar teroarea dupa cum a zis Heinrich Himmler „...este cea mai bună armă, teroarea impune respect. Lumea poate să ne urască. Dar nu le cerem iubirea lor, ci numai frica”

Rapcea Vitalie

Cercetător în Economie, in cadrul ASM, Asistent Universitar ASEM, catedra de Marketing şi Logistică.

http://www.expert.asm.md/researchers?page=7&letter=R